In Romania nu există o instanţă academică capabilă să îi spună unui cretin că este cretin. Şi atunci scapi de el avansandu’l. Vorba lui Murphy: un om avansează până în acea poziţie în care el devine incompedent. În Romania toţi au avansat. A fost o veselie până acum şi… acum… se uită toţi în jur şi nu mai ştiu cine care cum să le spună că sunt deştepţi nevoie mare mai ales că rezultatele sunt fabulos de elocvente în sprijinul ipotezei opuse.
By the way, anul viitor pe vremea asta şi Arici Pogonici o sa fie ISI. Toti lucreaza la asta pentru că este valută forte să controlezi o revistă ISI… deocamdată (D-zeule de sforarii si presiuni, ce mancatorii!). Dar se va devaloriza şi asta. Pentru că… respun încă o dată: nu există nici o instanţă care să poată refuza un articol, de pilda. Chiar şi când e un plagiat…. Există o cultură a imposturii, a politeţii neruşinate, a tupeului agresiv… o cultură îmbrăţişată de toate lichelele care s’au ajuns… şi au ajuns şi lectori, şi conferenţiari şi profesori.
Ati vazut vre’odata privirea unei prostituate prinsa in flagrant de trecatori. Acea aruncatura de privire plină de ţâfnă ba chiar ură… dar poate vă puteţi imagina. Ei bine, asta este viaţa univeristară.
Termini scoala, mergi la cunostinţa de familie sau vecinul care te recomandă… faci ceva studii doctorale (care nu au nici în clin nici în mânecă cu programele doctorale de afara… şi asta se pare că nu observă nimeni deocamdată) îţi publici teza la S.C. GIGI S.R.L. de la colţul universităţii… Până mai anii trecuţi erau afişe cu astfel de reclame chiar în holurile universităţilor, să nu îmi spuneţi că nu le’aţi văzut. Daaaa ! … edituri recunoscute de CNCSIS sau ARACIS sau stiu si care adunatura de “experti”.
Ce este nevoie pentru a publica acolo ? Eventual doua “referate” de la doi profesori (doua pile mai exact) şi banii pentru tipărire. Volumele le iei acasă. E bine sa nu fie prea multe pentru altfel stai cu ele în baie. Nu le poti vinde pentru ca nu poţi face facturi &c. Le dai pe la prieteni şi atât. Dupa ce ai facut vre’o 2-3 astfel de “investiţii” vorbeşti cu seful tău să îţi facă dosarul pentru profesor sau măcar conferenţiar. Carţile !? Nu contează. Cine să le citeasca ? Ele sunt pentru “specialişti”… adică stau câte ‘or mai fi în baie. Restul sunt la prieteni. Nimeni nu comentează critic pentru că naibii suntem între prieteni. Nu se face!
Postul este scos la concurs cu dedicaţie apoi. uneori se mai isca un scandal cand află şi altii şi se prezinta la consurs… precizez ca e un scandal. Toata lumea şoşoteşte cum de X-ulescu a avut aşa tupeu… cine se crede… &c. Dar până la urmă sistemul îşi revine. Privilegiile sunt redistribuite. Unii poate ca mai pot aştepta puţin. Ştim cu toţii cât de umilitoare este aşteptarea asta. Ore neplătite, cărat geanta profesurului… pupat în fund la orice oră din zi şi din noapte…. e greu. Dar sacrificiile nu sunt uitate. Nici de cei care beneficiaza de aceste servicii clientelare nici de aspiranţi care la rândul lor îşi vor însuşi fudulia patronilor lor.
Tot ce misca în universităţile noastre nu este decat o impostură. Şi atunci cand nu este o impostură respectivii se găsesc mai degrabă în offside. Este un joc impotriva sau mai bine spus in ciuda sistemului nu datorita acestuia. Sistemul… asa cum il stim noi nu a apucat sa se reformeze dupa ’89. Doar presiunea partidului a dispărut, a partidului-stat evident. Au aparut alte partide şi bisericuţe care să salveze privilegiile acestora … la urma urmei nu au fost decat “baieti de comitet” şi fete şi fete de comitet ca să nu disciminăm.
CV-urile lor sunt adesea confidenţiale. Articolele lor sunt de negăsit. De ce ? E lesne de înţeles. Orice comunicare implică o comparaţie şi orice comparaţie implică o competitie. Şi oamenii ăstia sunt eminamente necompetitivi. Numai uitativă cu ce proiecte câştigă ei frumuşaţă de granturi. Si cum cei mari, în mod majestuos, îl lasă pe pifani să le folosească numele. În acest caz numele implică cărţile de care spuneam mai sus şi deci punctaj. S’au cam zgalţâit acum cu ultimele reforme dar staţi linistiti că există soluţii. Atâta vreme cât autoritatea academică lipseşte orice e posibil.
Mai nou editurile straine s’au prins si ele ca e o paine de mancat aici şi de cand lumea (si la noi si aiurea) nu mai are obiceiul burghez al cititului… editarea a devenit o activitate lucrativă. Oricum nu cumpara nimeni cărţile respective. La naiba, un bestseller academic abia de trece de 500 de exemplare. Aşa că plăteşti. Ce mai conteaza ce este în carte!? Asa că unii au umplut sute de pagini şi documente, au scris 30 de pagini introducere şi şi’au pus în mod destul de lipstit de modestie numele pe coperta ca autori. Câtă maculatură… !! nici nu va imaginati. Dar expertii ministerului nu au compentenţa să citească respectivele producţii şi să spună asta este buna sau asta este o mizerie.
Pur si simplu nimeni nu poate sa spuna cuiva “Domnule, esti un cretin”
professor Higgins
Sursa : http://www.contributors.ro/cultura/cum-au-fost-evaluate-academic-editurile-din-romania-rezultate-stranii/