Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

duminică, 18 noiembrie 2012

Cine conduce lumea sau sfarsitul teoriei conspiratiei


Exista putini autori care reusesc sa scrie clar despre cele mai complicate lucruri , dar si mai putini autori care reusesc sa scrie simplu, convingator si cu foarte mult talent despre arhitectura interna a lumii si ideilor politice contemporane. Pentru gandirea de dreapta si confruntarile de idei din lumea noastra , dar si pentru armaghedonul din spatiul virtual de la noi in care razboiul informational si psihologic a atins paroxismul , Olavo de Carvalho reprezinta exact ceea ce Amos Oz reprezinta pentru literatura contemporana : o personalitate unica si un ganditor complet pe care orice tara si l-ar dori drept reprezentant .
Modul in care acesta descrie arhitectura interna a politicii contermporane este un ghid pentru orice cetatean european cu o gandire democrata si independenta si practic  un manual pentru orice student in stiinte sociale :

Dacă vrei să-ţi faci o idee despre ce face elita puterii în SUA, trebuie să cauţi informații la celălalt capăt al spectrului ideologic: conservatorii sunt actualii moștenitori ai tradiției studiilor inaugurate de Wright Mills.
Datorită lor, astăzi elita globalistă fabiană, nucleul viu al puterii, aflat, practic, în spatele tuturor guvernelor occidentale, a devenit vizibilă până aproape de obscenitate, în componența sa și în detaliile modului său de operare, făcând ridicolă insistența unora de a o denumi „putere secretă”.
Căutați pe Google expresiile „Council on Foreign Relations”„Bilderberg”„Trilaterală” şi altele asemenea, și veţi obține mai multe informații decât ar putea procesa neuronii voştri în următorii zece ani – informații al căror nivel de credibilitate variază de la dovada științifică până la totala invenţie.
În schimb, se cunoaşte puțin sau aproape nimic despre sursele profunde ale puterii din Rusia, China și țările islamice. Chiar și descrierile pe care le avem privind clasa conducătoare vizibilă din acele regiuni ale globului sunt schematice și superficiale, imposibil de comparat cu meticulosul Who’s Who al elitei occidentale. Acest lucru este ușor de explicat prin diferențele în accesul la sursele de informaţie. Un lucru este să cercetezi în arhive și biblioteci occidentale, sub protecția legilor și instituțiilor democratice, putând chiar, în Statele Unite, străpunge bariera relei-credinţe oficiale prin Freedom of Information Act. Un lucru total diferit este să încerci să ghiceşti ce se petrece în spatele zidurilor impenetrabile ale establishment-ului ruso-chinez.
Nici KGB-ul, nici serviciile secrete ale Chinei nu a dat vreodată acces cercetătorilor independenți. Chiar și arhivele Partidului Comunist al URSS au fost din nou închise, după o scurtă perioadă de toleranță, motivată nu de vreo dragoste subită de libertate, ci de convingerea iluzorie, ulterior dezminţită, că cercetătorii occidentali ar fi fost în cea mai mare parte simpatizanţi ai regimului sovietic.
În lumea islamică, dedesubtul clasei conducătoare și colcăielii de grupări teroriste, se extinde o rețea de nepătruns de organizații ezoterice, unele milenare, a căror putere de influență este mult diferită de la o țară la alta și de la o epocă la alta. Aceste organizații, care constituie nucleul spiritual al Islamului, garanția profundă a unității sale civilizaționale, și, pe termen lung, condiţia posibilităţii exapansiunii islamice mondiale, continuă să fie complet necunoscute analiștilor politici occidentali, jurnaliştilor sau mediilor academice.
Diferența de vizibilitate dintre marile sisteme globaliste aflate în dispută este sursa unor erori catastrofale în descrierea conflictului de putere din lume. În articole viitoare voi explica unele dintre aceste erori.
Olaho de Carvalho - Cine comanda in lume ?
Sursa : http://inliniedreapta.net/dereferinta/cine-comanda-in-lume/

 Distanta  dintre acest tip de gandire  foarte rar la noi si mentalitatea de buncar inca atat de  prezenta in spatiul nostru mediatic si in razboiul informational din societatea romaneasca,  este una cosmica . Pentru a ne amuza ( daca aici mai poate fi vorba de umor ! )   o putem compara  cu ideologia tacita, eclectica si agresiva promovata de colonelul (r) Mircea Dogaru , presedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate   , combatant declarat pe frontul altadata  invizibil la noi , dar foarte activ in nebunia politica din aceasta vara :

Întrebat ce crede despre reacţia pe care oficialii de la Bruxelles o vor avea faţă de aceste obiective, preşedintele SCMD s-a dezlănţuit la adresa occidentalilor. „Uniunea Europeană este moartă, un spanac de expresie germană manipulat de ruşi. Ea s-a îndepărtat definitiv de obiectivele iniţiale, cea mai rămas acum din UE nu este decât o adunătură de gangsteri. Noi nu trebuie să fim slugile lor, pentru că avem resurse şi fără noi nu se poate. De unde atâta preocupare? Te pomeneşti că nu mai poate căuta baba Dochia găina de ou, de atâta grijă faţă de Uniunea Europeană”(s.n.), ne-a declarat Mircea Dogaru.
 ( http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/DNA-CNSAS-ANI-Curtea_Constitutionala-victor_ponta-daniel_constantin-daniel_chitoiu-mircea_dogaru-usl_0_743925777.html#)



Niciun comentariu: