.......o poezie geniala care ma obsedeaza din copilarie si adolescenta si care a fost scrisa in conditii tragice *) de singurul nostru geniu autentic iubit si hulit in acelasi timp si in egala masura de toti bunii si raii acestei frumoase si nefericite tari :
Stelele-n cer
Stelele-n cer
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele,
Tremură largele
Vase de lemn;
Niște cetăți
Plutind pe marile
Și mișcătoarele
Pustietăți.
Stol de cocori
Apucă-ntinsele
Și necuprinsele
Drumuri de nori.
Zboară ce pot
Și-a lor întrecere,
Vecinică trecere
Asta e tot...
Floare de crâng,
Astfel viețile
Și tinerețile
Trec și se stâng.
Orice noroc
Și-ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până nu mor,
Pleacă-te, îngere,
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
Mihai Eminescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu