"Ce m-a iritat de la inceput e ca nu faceti distinctia care s-ar fi impus intre admiratie si lauda. Admiratia e privata, lauda inseamana exteriorizare. Si nu tot ce e privat e oportun sa fie lansat public."
"Despre persoanele in cauza, le admir si eu, in privat si cu anumite rezerve, e trista reciclarea interminabila a productiilor trecute in scopuri lucrative."
Alfred Singer
Excelent rezumat al diferentei de opinii in acest context . Pe de alta parte, Anca Manolescu ( care are dreptul de a admira ce doreste ) si Rasvan Lalu ( care are dreptul de a avea propriile opinii ) sunt absolventi ai Facultatii de Filozofie din Bucuresti chiar daca la sectii diferite ( Filozofie , respectiv Sociologie ) , deci cunosc in egala masura si spiritul , si mentalitatea acestei facultati unde admiratia studentilor fata de unii dintre profesorii ei trecea foarte usor ( iar pentru multi in mod obligatoriu ) de la admiratie la lauda iar de aici la adoratie si adulatie ( principiul era unul clasic in contextul de atunci : "cine nu este cu noi , este impotriva noastra ") .
Pe scurt , Anca Manolescu pledeaza si acum pentru o forma de inregimentare considerand si acum admiratia drept "o forma de cunoastere" :
"A-ţi interzice atitudinea admiraţiei lucide înseamnă a-ţi refuza un important mijloc de cunoaştere."
In schimb, Rasvan Lalu pledeaza pentru o detasare critica si lucida inclusiv pentru dreptul de a avea si alte opinii :
„...encomiastică online, mai elegantă, mai argumentată, dar tot encomiastică… omagiu fierbinte, vă mulţumim că existaţi… aşa ceva este de negîndit în Occident”.
Dincolo de divergentele de opinii firesti intr-o asemenea situatie , poate ca acesta discutie aprinsa este in realitate nu despre cartea elogiata de Anca Manolescu ( " Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii, Humanitas, 2015"), ci despre Facultatea de Filozofie a Universitatii Bucuresti , respectiv despre modalitatile de cunoastere si mentalitatea promovata de aceasta in care , din motive care tineau de sistem si de instinctul de conservare , admiratia se impletea cu adoratia si chiar cu adulatia deoarece distanta dintre profesori si studenti ( si reciproc) era una foarte mare specifica , prin traditie, comunismului .
Probabil ca nimeni nu va indrazni sa afirme acum ca inainte de 1989 la Facultatea de Filozofie din Bucuresti se preda democratie occidentala , ca scopul acestei facultati ( in realitate una "politico-ideologica" ) era acela de a a forma absolventilor ei un spirit critic si o gandire independenta atunci cand absolventii ei erau considerati de sistem drept activisti de partid, iar un cetatean ca Gheorghe Ursu era pur si simplu ucis doar pentru ca a indraznit sa afirme in particular alte opinii decat cele oficiale.
Ramane o enigma ontologica si o provocare pentru orice cercetator in domeniul social sa explice cum un absolvent al unei facultati politico-ideologice de asemenea factura poate avea un acelasi succes social in doua sisteme politice antagonice care se anihileaza reciproc si care presupun sisteme de valori morale complet diferite.
Fiecare cititor are dreptul suveran de a-si forma o opinie proprie despre toate aceste interesante si delicate probleme.
http://www.contributors.ro/cultura/dreptul-de-a-admira/#comment-290315
Plasați dezbaterea într-o perspectivă originală, mie nouă și neașteptată. Trebuie amintit că, fiind un distins coleg, știți prea bine despre ce vorbiți.
Așadar, nu m-am gândit până acum la contextul facultății noastre, dar n-am cum să vă contrazic, deloc.
Așadar, nu m-am gândit până acum la contextul facultății noastre, dar n-am cum să vă contrazic, deloc.
”… cum un absolvent al unei facultati politico-ideologice de asemenea factura poate avea un acelasi succes social in doua sisteme politice antagonice care se anihileaza reciproc si care presupun sisteme de valori morale complet diferite.”
Temă vastă, acută, dureroasă. Ar merita câteva doctorate, cărți, dezbateri publice.
Nu mă pot opri a aminti un personaj tipic pentru dilema ce o circumscrieți: dl Andrei Marga, profesor de socialism științific la Cluj înainte de 1990, reconvertit în ”filosof”, ”om de cultură”, dar și cumplit ministru și om politic, după. Marga, numele său e legiune.
Să fim totuși fair : în țara în care dupa 1948, oameni cu 4-8 clase au devenit profesori universitari, procurori, judecatori, mari directori si functionari ministeriali, ziaristi si culturnici, iar dupa 1990 activiștii PCR și UTC cei mai ticăloși au devenit politicieni democrați, unde bestiile securiste sunt senatori și miniștri, de ce să nu fie și ei, profesorii de socialism științific, profesori de democrație.
” Plasați dezbaterea într-o perspectivă originală, mie nouă și neașteptată.”
Nu va contrazic, dimpotriva . Fara indoiala , este mult mai rau decat atat, perspectiva este una noua si de-a dreptul tragica. Nu vom putea face un singur pas inainte ca societate europeana si democratica ( ?) daca nu vom avea curajul sa privim inapoi si sa recunoastem ca facultatile politice au fost …politice ( ca sa fim sinceri , ideologia cretina a fost “arma secreta” a regimului comunist care a tampit poporul cu televizoru `) , deci au colaborat cu regimul ( oare ce grade au avut in Securitate unii dintre marii profesori de la Facultatea de Filozofie & comp ??!! Brrr….Ce frig s-a facut brusc pe aici…:)) si acest lucru explica multe si multiple schimbari la faţă pe care de fapt le cam stim si le vedem de peste un sfert de secol , dar nu vrem sau nu putem inca sa le recunoastem deocamdata. Maktub.
