Elita discreta pro România


ELITA DISCRETA PRO ROMANIA

Este elita formata din acele personalitati de exceptie si independente fata de sistemul de aici , dar care cunosc si inteleg Romania si problemele ei , sau chiar cunosc limba romana , inteleg spiritualitatea romaneasca si in mod dezinteresat , onest si responsabil fac pentru Romania poate mai mult decat reprezentatii ei formali si elitele ei oficiale :

Principele Charles, Ambassador of the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland to Romania, Catherine Durandin , Dennis Deletant , Tom Gallagher, Dr. Peter Gross , Jean Lauxerois , Katherine Verdery,, Steven van Groningen, Leslie Hawke

marți, 24 ianuarie 2017

Despre adevarata societate civila din Romania



„Sunt sigură că oamenii care au ieşit în stradă sunt de bună credinţă, dar aş vrea să ştiu şi eu cine i-a chemat (s.n.). Noi organizăm demonstranţii de la Roşia Montană încoace; să se ajungă la viteza la care aceste evenimente au strâns 10.000 de oameni (n.r. - participanţi pe Facebook) nu e uşor, ai avea nevoie de nişte relee mai puternice pe Facebook care te ajută. Şi releele acelea nu prea aparţin societăţii civile, să ştiţi” (s.n.)
„Sunt ONG-uri care iau bani mulţi şi sunt ataşaţi pe lângă un Doi şi-un sfert (s.n.) (n.r. - Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă), de exemplu” 
Alina Mungiu
18 ianuarie 2015
http://inregistrari.b1.ro/view-dosar_de_politician-84.html 

„ Cum să cred într-un regim politic prin a cărui mecanică legitimă, Socrate a fost condamnat la moarte şi Hitler adus la putere? Cum să cred în democraţie, cînd practica ei aduce la conducerea ţării un provincial şmecher şi ţanţoş, cu liota lui de diletanţi, semidocţi şi pipiţe, care îmi vor administra viaţa?”
Andrei Plesu
23 ianuarie 2015
http://adevarul.ro/news/politica/dileme-stupori-resemnare-1_5885b80b5ab6550cb8b5f214/index.html

„ Comportamentul lui Liviu Dragnea este al parvenitului tipic, al arendaşului cocotat obraznic in jiltul principal al sălii de mese dintr-un conac ce nu-i apartine. Aşa a procedat si Adrian Năstase, aşa a procedat si Victor Ponta. Se ştie unde au ajuns. Celor carora le doresc prăbuşirea, zeii le iau mintile, adică memoria, luciditatea, realismul, conştiinta propriilor limite si limitări. Ii lasa se creada infailibili. Cu atat mai dură si mai dureroasă va fi clipa trezirii.
PS Textul de mai sus este o adaptare a unui articol aparut aici, pe “Contributors”. N-am făcut decat să inlocuiesc numele lui Victor Ponta prin acela al lui Liviu Dragnea. In rest, minime modificări, patologia este neschimbata ” 
Vladimir Tismaneanu
23 ianuarie 2017
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-liviu-dragnea/

„Nu mi-e clară în momentul ăsta soarta bătăliei politice şi procedurale a referendumurilor ce se prefigurează în România, prilej de mare gâlceavă şi dare în stambă pentru procedurişti şi chiţibuşari (grosul kommentariatului). Pe fond, toate trei mi se par inutile. In general, valoarea acestui instrument de consultare directă e supraestimată – şi cu atât mai mult într-o epocă superficială şi isterică, dominată de fake news şi analize post-adevărate.” 
Sorin Ionita
24 ianuarie 2017
http://www.contributors.ro/fara-categorie/razboi-referendumuri/



Comentariile de mai sus reprezinta in esenta  reactia rapida a societatii civile respectiv , a unor intelectuali publici fata de recentele proteste care au zguduit Romania cu o zi inainte. Conform acestor opinii , problemele in actuala criza politica si sociala din Romania sunt in realitate :   a) …manipularea demonstrantilor si a demonstratiilor b) …slabiciunea democratiei , c) …caracterul si comportamentul lui Liviu Dragnea si d) …inutilitatea referendumului   propus de catre Presedintele Romaniei .
Din fericire,  cei 40.000 de oameni care au fost in strada in Bucuresti au fost de alta parere si au preferat sa actioneze strabatand orasul timp de 4 ore ca sa-si exprime opiniile in civilizat si democratic . 
Presedintele Romaniei a fost alaturi de ei si a rezumat  perfect atitudinea lor :

„"Am venit aici in Piata Universitatii, ca si miile de romani, ca sa-mi arat indignarea. O gasca de oameni politici cu probleme penale vrea sa schimbe legislatia din Romania, vrea sa slabeasca statul de drept. Or, asa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil sa se schimbe legislatia si zeci, sute de politicieni certati cu legea sa se gaseasca cu dosarele curate si sa continue faradelegile. Romanii, pe buna dreptate, sunt indignati" 
Klaus Johannis
Presedintele Romaniei
https://www.facebook.com/klausiohannis/videos/1242146102539305/

Pasul urmator a fost declansarea procedurii pentru referendumul privind "Continuarea luptei impotriva coruptiei si asigurarea integritatii functiei publice"
In acest caz este mai mult decat evident ca intre revendicarile protestatarilor din strada si obiectivele societatii civile din birouri si redactii nu prea exista similitudini, daca nu cumva exista chiar fracturi.
Mai exact , reprezentantii societatii civile formale nu vad ( sau nu vor sa vada ) nimic important acolo unde 40.000 de  semeni ai lor  iesiti in strada intuiesc pericolul urias al acapararii parghiilor de putere de catre indivizi cu condamnari penale si al transformarii statului de drept intr-un stat al penalilor.
Aici avem o mare problema a „analistilor politici”,etc.  care fabrica la infinit scenarii si se tot intreaba cine si cum a scos oamenii in strada dar nimeni nu ia in calcul faptul ca pot iesi si singuri  indignati de ceea ce pot sa cloceasca cei care au ajuns in fruntea lor prin frauda morala . Acesti oameni care isi exprima public  propriile lor opinii sunt prin definitie incomozi pentru puterea politica pentru ca au curajul si forta sa gandeasca cu mintea lor , dar in acelasi timp sunt invizibili pentru societatea civila formala care isi simte amenintat monopolul de a vorbi in numele lor.
Ar fi foarte interesant sa aflam de la vreun expert in toate cum pot fi manipulati si de catre cine cei 40.000 de oameni care dupa toate relatarile , inclusiv cele directe ,  s-au comportat admirabil :

„Am ajuns duminică seara în mijlocul unei mulțimi indignate și atât de blânde totodată.”
„Nici măcar cu un bulgăre de zăpadă nu s-a aruncat. Nici măcar vreun cățel plătit nu a lătrat la gard! Îmi închipui cât de furios trebuie să fi fost mult experimentatul domn Dragnea în fața acestei blândeți! Cum așa, 30 000 de oameni și niciun geam spart? Cât i-au plătit pe ăștia ca să stea așa cuminți? Furia neputincioasă și-a vărsat-o apoi în declarații. Mineriadă și lovituri de stat!”
( http://www.contributors.ro/reactie-rapida/despre-indignare-%C8%99i-protest/ )

In calitate de simplu participant la cele 4 ore de protest confirm in totalitate aceasta relatare asupra acestei demonstratii si a atmosferei ei cu totul speciale (https://sergiusimion.blogspot.ro/2017/01/romanii-intre-statul-de-drept-si-statul.html).  Foarte important, pe parcursul a 4 ore  nu am vazut figuri dubioase , provocatori sau limbaj agresiv ca la "protestele" din iarna lui 2012 pe care le-am vazut in doar trecere deoarece nu am vrut sa particip la acestea.
As vrea sa subliniez ca sentimentul final pentru cei care au participat a fost intalnirea cu normalitatea sociala si umana , prietenia – toti se simteau prieteni desi nu se cunosteau -  dar si cu speranta. Pentru toti cei care sunt demoralizati de atatia ani de ceea ce ofera mass-media drept realitate sociala , este bine de stiut ca mai exista inca tineri admirabili , normalitate sociala, civilizatie, educatie, politete, bunavointa, altruism , umor , energie si autoorganizare cum gasesti numai in grupurile informale de romani care se descurca cel mai bine cand iau decizii ei pentru ei , si nu altii in locul lor. 
Daca ziaristii au numarat bine , aproximativ 40.000 de romani care au revendicari comune au generat ad-hoc o noua Piata a Universitatii si au pus concomitent bazele pasnice ale unei noi asociatii civice care le exprima cu adevarat interesele si care poate zgudui oricand sistemul de la noi de unde si spaima si incrancenarea clicii de penali care vrea sa transforme Romania intr-un stat al hotilor si penalilor.


http://www.contributors.ro/fara-categorie/razboi-referendumuri/#comment-304998
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/despre-indignare-%c8%99i-protest/#comment-304997
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-liviu-dragnea/#comment-304999





Comentarii Contributors.ro

http://www.contributors.ro/fara-categorie/razboi-referendumuri/#comment-304998


Autor Contributors.ro cu limbaj de troll :


Sorin Ionita spune:                                                                                          
Neica, ce rost are sa ma citezi tot pe mine, in subsolul aceluiasi articol din care citezi? Si sa ma pui langa dna Pippidi, din moment ce spunem lucruri diametral opuse? Cred ca indignarea iti intuneca un pic discernamantul
Sergiu Simion spune:
Domnule Ionita , inteleg ca dvs aveti dreptul democratic sau, ma rog, o dispensa speciala :)) ca in spatiul public care apartine tuturor atunci cand este vorba de exprimarea unor opinii , sa treceti peste politete si respect, sa-i trageti pe ceilalti de sireturi si sa le puneti etichete cum vor muschii dvs pentru ca, este adevarat, fiecare intelege democratia dupa chipul si asemanarea sa ( in ceea ce ma priveste , o discutie in spatiul public incepe si se termina numai cu persoana a II-a plural , desi dupa alte opinii ea poate incepe eventual si cu “neica”, “bre”,”mă”, “bă”, etc ).
Problema este ca nu sunteti deloc original, va inscrieti intr-o lunga traditie care trece pe langa subiectul discutiei , dar ataca intotdeauna emitentul opiniei si puteti afla singur unde va situati prin limbajul si etichetele folosite ( https://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) .
Totusi , in acest caz era importanta doar tema de interes public, nu persoana dvs sau a altora, iar postarea mea cita (corect) doar ceea ce ati spus dvs sau altii.
Si daca tot discutam despre comunicarea din spatiul public, din fericire cei mai multi dintre autorii Contributors.ro , dar si dintre cititorii si comentatatorii acestei platforme , au un dialog civilizat bazat pe argumente si nu unul visceral centrat pe limbaj agresiv, etichete si atribuiri .


http://www.contributors.ro/politica-doctrine/betia-puterii-auto-divinizarea-arendasului-liviu-dragnea/#comments



Un troll autentic :

allotriosis spune:
Nu inteleg ce cauta VT si AP laolalta cu Mungiu si Ionita. Faceti greseala pe care Aristotel o numea amestecul categoriilor. Pe de alta parte, nu cred c-ati inteles articolul lu Plesu, in special referirea la acuzarea si procesul lui Socrate si castigarea alegerilor de catre Partidul National Socialist fapt ce l-a propulsat pe Hitler cancelar.
Asa cum corect ati sesizat si experimentat genuinitatea unui protest spontan cat si sentimentul apartenentei la comunitate pot spune ca intelegeti democratia ca un mod de viata atat a individului cat si a comunitatii; ca democratia nu se rezuma la institutiile statului de drept si ca e absolut necesar ca membrii comunitatii sa “respire democratic”.
Tocmai aici este problema majora atat in Atena antica, in Germania anului fatidic 1933, cat si in Romania din ’89 incoace. Majoritatea populatiei, sau cel putin a celor ce voteaza (desi personal ii bag in aceeasi oala si pe cei ce nu voteaza), nu actioneaza democratic in nici un aspect al vietii comunitare si cred ca multi nici in cea privata.
Poti avea institutii caracteristice statului de drept, alegeri libere si corecte, dar daca aceste institutii sunt populate cu indivizi ce urasc prin definitie orice principiu democratic dar folosesc institutiile statului si parghiile administrative si legale pt. a-si atinge scopuri personale sau de gasca atunci nu poti spune ca avem o democratie. Ba mai mult, cat majoritatea ii voteaza continuu din ’89 incoace in ciuda oricarei logici atunci nu putem vorbi de democratie. 40.000, 100.000 sau un milion de indivizi ce intr-adevar iubesc valorile democratice nu ne pot face sa spunem ca avem democratie atat timp cat rezultatul votului cat si ratiunile din spatele lui ne indica contrariul. Cel mult, aceasta minoritate poate transmite mesaje puternice societatii si da o lectie de civism si spirit democratic societatii, lucru extrem de important, ce poate indica o dorinta de schimbare. Acum, avem exemple de demonstratii spontane precum cea din Piata Universitatii sau cea de dupa dezastrul din clubul Colectiv care au produs ceva efecte in societate dar care ulterior s-au estompat sau disparut complet. Ceea ce insa s-a pastrat, a continuat si chiar s-a adaptat a fost acea atitudine ostila a majoritatii fata de valorile democratice ce a propulasat si mentinut in toate institutiile statului indivizi din regnul Iliescu.
  • allotriosis spune:
    Comentariul de mai sus ii este adresat comentatorului Sergiu Simion.

Niciun comentariu: