In ultimele trei decenii societatea romaneasca a avut o evolutie care ilustreaza in mare masura o carte fundamentala despre „impactul foarte putin probabilului” ( Nassim Nicholas Taleb – Lebada Neagra ) chiar inainte ca aceasta carte sa fi fost scrisa.
In cazul mass-media, presei si jurnalistilor s-a intamplat exact opusul asteptarilor, respectiv cea mai mare pondere si influenta in societate nu o au instantele si persoanele care respecta coduri deontologice si morale, ci exact opusul lor.
Situatia este ilustrata perfect intr-un articol aparut recent pe Contributors.ro ( Brândusa Armanca – Niste jurnalisti) . Autoarea reuseste un excelent diagnostic al nivelului de profesionalism ( sau nu , in foarte multe cazuri… ) atins de jurnalistii romani in marele examen pe care il dau acestia in direct si in arena publica . Acest tip de examen obiectiv in care frauda este exclusa il dau si autoritatile , si jurnalistii, marele juriu fiind publicul care nu uita si nu iarta niciodata si care spre deosebire de autoritati si jurnalisti , are intotdeauna o busola morala cum au aratat marile demonstratii impotriva coruptiei.
Intrebarea este ce facem cu presa si mass-media in general vinovate de riscul major ca „minciuna sa devina actiune ”, risc reliefat de autoare in articolul precedent (http://www.contributors.ro/media-tech/risc-majorminciuna-devine-ac%C8%9Biune/)
In acest caz , marea problema a societatii, a breslei jurnalistilor ( dar si a altor bresle profesionale ) si de aproape trei decenii este ceea ce Aristotel numea „amestecul categoriilor”, respectiv (im)posibilitatea separarii graului de neghina .
In cazul presei aceasta ar inseamna separarea presei de informatie (obiectiva ) bazata pe fapte de presa de opinii si comentarii , in mod special de presa tabloida care a otravit mass-media, dar in aceasta privinta este o liniste deplina de trei decenii pentru ca vorbim despre un mare tabu.
Daca exista jurnalisti onesti ( si exista ! ) si daca exista jurnalisti compromisi ( si exista foarte multi ! ) iar publicul stie fara ezitare cine sunt acestia , care este atunci explicatia rationala a faptului ca ei nu se separa (moral) si in interiorul breslei ?
Teoretic , breasla are un cod profesional, deontologic si moral care ( teoretic ) trebuie respectat pentru ca ( teoretic ) face delimitarea intre cei care apartin acestei profesii si cei care nu-i apartin. Teoria ca teoria , dar ce facem cu practica pe care o vad si jurnalistii , dar o vede si publicul ? Nu conteaza. Intre starea de drept si starea de fapt, ei prefera starea de fapt . Altfel spus , prin nedelimitare explicita de opozantii lor , jurnalistii onesti considera in mod tacit ca este profesional si moral ca ei sa fie colegi si sa stea in aceeasi oala cu jurnalisti compromisi.
Totusi , in spiritul neutralitatii, obiectivitatii si transparentei sociale trebuie sa recunoastem ca reprezentantii acestei profesiuni liberale nu sunt singurii pe lume ( respectiv in societatea romaneasca ) aflati intr-o situatie de-a dreptul ingrata.
La fel stau lucrurile si in breasla avocatilor in care membrii ei trebuie sa aleaga mereu intre grau si neghina , desi nu este clar cine este alb si cine este negru in aceasta ecuatie (https://www.luju.ro/avocati/barouri) in care de ani de zile exista legal doua barouri concurente care se bat cap in cap cu tarie si se contesta reciproc .
Mai nou, aceeasi situatie a aparut si in breasla psihologilor unde, in sfarsit , a izbucnit un scandal monstru à la Caragiale, scandal care face sa paleasca si telenovelele , si comedia burlescă (http://cetateanul.net/fara-categorie/colegiul-psihologilor-abuz-monitorul-oficial/).
Intrebarea finala este ce (mai) pot face cetatenii care privesc de trei decenii tot acest spectacol flamboaiant, atunci cand soarta lor depinde volens-nolens exact de ceea ce se intampla in mijlocul ringului social.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu